Aspectul nasului este important pentru marea majoritate a oamenilor. Pe unii ii deranjeaza un aspect mai inestetic al acestuia, pe altii nu. Cei care doresc o schimbare, estetica si uneori functionala (datorita unor dificultati de respiratie), trebuie sa solicite o procedură chirurgicală corectoare unui chirurg specializat în rinoplastie, capabil să cântărească dorințele unui pacient în raport firesc cu anatomia nasului, dar si cu asteptarile pacientului. Din acest motiv și din altele ce vor fi discutate mai jos, rinoplastia este „una dintre cele mai dificile și satisfăcătoare proceduri chirurgicale pe care le realizăm”.

Cine este pacientul potrivit pentru operatia de rinoplastie?

In principiu, oricine are nevoie poate beneficia de operația de rinoplastie. Pacienții pot fi bărbați sau femei, mai în vârstă sau mai tineri. Cu toate acestea, practica a aratat că majoritatea pacienților care optează de cele mai multe ori pentru rinoplastie aleg sa o faca in perioada unor „tranziții în viață”.

Aceste tranziții pot include trecerea de la liceu la facultate, de la colegiu la job sau o schimbare semnificativă în viață, cum ar fi un divorț. Intr-un cuvant, atunci cand trec dintr-o colectivitate in alta sau cand aleg sa faca ceva pentru ei, in scopul imbunatatirii stimei de sine. Majoritatea recunosc ca s-au gândit mai demult la beneficiile pe care operația de rinoplastie le-ar poate avea asupra vieții lor, dar oscilau in decizii asteptau un moment “potrivit”.

În rinoplastie, totul despre proporție

Majoritatea pacienților care optează pentru operația de rinoplastie vin cu o problemă specifică. De exemplu, este posibil să nu le placă profilul sau vârful nasului lor, sau afirma ca nasul lor este prea lung sau prea coroiat. Este sarcina chirurgului să țină cont de aceste dorințe, iar apoi să privească nasul pacientului din punct de vedere estetic și să se asigure că modificările pe care pacienții le doresc vor crea un nas proporțional cu restul feței. Pentru un rezultat foarte bun, este nevoie de o imbinare între chirurgie și artă, ceea ce face rinoplastia atât de dificilă.

Nasul este localizat  în centrul feței. Si modificarile create pot schimba esential fizionomia. Este sarcina chirurgului să modeleze structurile osteocartilaginoase astfel incat in final nasul să aibe un aspect unic, proportional cu restul fetei. Nu există o dimensiune standard aplicabilă în orice situație.

Rinoplastia este o intervenție a preciziei

Rinoplastia este o intervenție chirurgicală în care uneori un milimetru poate face diferența nu doar în cazul aspectului nasului, ci și în cazul funcției sale. Când cineva are o cocoașă dorsală, chirurgul trebuie să o elimine cu grijă și atenție meticuloasă, si foarte delicata este si modelarea cartilaginoasa necesara in cursul acestei interventii.

Rinoplastia este o procedură dificilă, complexa, dar una dintre cele mai satisfăcătoare pentru că putem schimba cu adevărat felul în care arată cineva. Prin modificarile create, le putem îmbunătăți pacienților încrederea în sine.

Avand in vedere dificultatea si subtilitatile interventiei de rinoplastiei, este bine ca pacienții să se adreseze unui chirurg plastician cu experienta in acest tip de interventie. Aceasta este cu siguranță o intervenție chirurgicală în care practica perfecționează.

Echipa Centrului de Excelență POGANY pune în slujba pacientului eficiența și rigoarea medicală,  îngemănate cu viziunea și sensibilitatea artistului pentru a plămădi frumusețea pe care și-o dorește.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *