De ce? De ce noi?

Fesele armonioase trebuie sa fie rotunde, bine proportionate, bombate si ferme, fara piele lasata sau cazuta. Fesele cazute sunt flasce si/sau deformate, cu un aspect celulitic important, care dispare cand fesele sunt trase in sus. Este vorba despre o falsa celulita, datorata tractiunii pielii in punctele de atasare musculara si datorita caderii feselor. Diferitele tratamente ale celulitei nu au niciun efect, pentru ca problema nu este de natura adipoasa, ci cutanata, legata de relaxarea pielii. Ca urmare, daca pielea este trasa in sus, celulita va disparea.

Exista doua tipuri de lifting de fese. Scopul lor este de a indeparta excesul de piele de pe fese, cu scopul de a ridica fesele cazute. Pot fi asociate eventual cu o crestere a volumului feselor si cu o ameliorare a conturului feselor. In functie de caracteristicile interventiei, cicatricile pot fi mai mult sau mai putin extinse.

De ce noi? Pentru ca putem reda pacientei silueta armonioasa pe care si-o doreste. Pentru ca acordam toata atentia acestei interventii, respectam toate regulile, iar rezultatele sunt pe masura.

Cui se adresează?

Candidatii la liftingul de fese au de obicei o relaxare importanta a feselor, datorata unei pierderi importante de greutate sau imbatranirii. Alte situatii implica si o relaxare cutanata importanta a fetelor exterioare ale coapselor, suplimentata cu un aspect de ‘coaja de portocala’.

Este necesar ca pacientii sa aiba asteptari realiste si sa inteleaga implicatiile interventiei.

De asemenea, este important ca pacientii sa duca o viata echilibrata din punct de vedere fizic si alimentar.

La ce să ne așteptăm?

Rezultatul armonios si aspectul pielii necesita o asteptare de aproximativ trei luni, dupa disparitia completa a edemului postoperator.

Cicatricea capata aspectul definitiv dupa 12 luni. Un eventual retus sub anestezie locala se poate face daca este necesar.

Descriere, cauze, obiective

Liftingul de fese reda aspectul armonios al acestora. Obiectivul este de a suprima excesul de piele si de a intinde pielea remanenta. Aceasta se poate face in doua feluri:

– Liftingul superior – in cazul in care pielea lasata afecteaza intreaga fesa, se ridica fesa. Aceasta implica o incizie situata in partea de sus a fesei, ascunsa de lenjeria intima. Aceasta este varianta cea mai simpla de ridicare a feselor.

– Liftingul subfesier – in anumite cazuri, relaxarea cutanata  se refera doar la partea de jos a feselor, cu o alunecare a pliului subfesier catre in jos. Tratamentul are ca scop redefinirea pliului subfesier si eliminarea excesului de piele, cicatricea fiind disimulata chiar in pliul subfesier.

Un alt obiectiv al operatiei de lifting fesier este acela de infrumusetare, de remodelare a contururilor feselor prin liposuctie sau lipofiling. De asemenea, putem vorbi despre marirea volumului feselor prin lipofiling sau prin lambouri adipoase reintroduse in fese, in caz de lifting superior al feselor. In cazul in care pacienta isi doreste o marire a volumului feselor chirurgul poate apela si la implante fesiere (similare cu protezele folosite pentru augmentarea mamara).

Pregatirea pentru intervenție

Sunt necesare doua consultatii cu chirurgul pastician si una cu anestezistul, inainte de interventie.

In timpul consultatiei, chirurgul plastician va face fotografii medicale si o evaluare clinica detaliata, cu scopul de a determina tehnica necesara si de a stabili tipul de anestezie si de spitalizare.

Pe de alta parte, va informa pacientul despre desfasurarea operatiei, recomandarile preoperatorii, complicatiile posibile si rezultatul la care trebuie sa se astepte. In acelasi timp, medicul se va asigura ca nu exista contraindicatii la operatie.

Un interval de timp de minimum 15 zile este recomandat intre prima consultatie si interventia propriu-zisa, pentru ca pacientul sa aiba un timp rezonabil de reflectie si decizie referitor la interventie.

Se recomanda renuntarea la fumat cel putin o luna inainte de interventie, cu scopul de a evita toate dificultatile legate de procesul de cicatrizare.

Toate medicamentele pe baza de aspirina sunt interzise cu zece zile inainte de operatie.

Liftingul fesier superior se desfasoara sub anestezie generala, de aceea este necesara o consultatie prealabila cu medicul anestezist. Liftingul subfesier poate fi efectuat si cu anestezie locala, asistata.

In cazul in care s-a optat pentru anestezie generala, pacientul nu va consuma alimente si bauturi 6 ore inainte de operatie.

Descrierea intervenției – elemente tehnice

Durata interventiei estetice pentru fese dureaza in general doua ore, mai mult sau mai putin, in functie de caz si de tehnicile alese.

Spitalizarea dureaza in mod normal o noapte.

In cazul liftingului superior de fese, principiul operatiei este de a indeparta o portiune de piele si de strat adipos din partea superioara a feselor, urmata de ridicarea feselor. Acesta permite ca fesele sa devina mai ferme si corecteaza aspectul celulitei cauzate de relaxarea cutanata. Liposuctia este utilizata in mod frecvent pentru ameliorarea conturului feselor.

Este posibil, atunci cand feselor le lipseste volumul, sa se foloseasca grasimea indepartata din partea de sus si sa se reintroduca in fese. Aceasta permite crearea echivalentului unei proteze naturale, pentru recrearea conturului feselor. Aceasta tehnica este utilizata si cand tractiunea feselor catre in sus, le aplatizeaza prea mult. Un lipofiling poate fi asociat in cazul feselor fara volum.

In anumite cazuri de pierdere importanta de greutate, se poate asocia un lifting al feselor cu un bodylift, pentru redesenarea feselor, coapselor si abdomenului.

Cicatricea are forma de ‘V’ si este situata deasupra feselor, ascunsa de lenjeria intima, varful cicatricii aflandu-se in pliul interfesier.

In cazul liftingului subfesier (realizat mai rar), obiectivul este de a indeparta pielea de sub fese si de a recrea pliul subfesier.

In general, liftingul subfesier se face daca liftingul superior este insuficient pentru ridicarea completa a fesei, sau cand excesul cutanat este situat preponderent sub fese.

Cicatricea este ascunsa in pliul subfesier, permitand astfel crearea unui pliu natural.

Reacții postoperatorii si complicații posibile

Durerile sunt in general moderate si pot fi atenuate cu ajutorul medicamentelor antialgice.

Este importanta limitarea sederii in pozitie asezat si evitarea aplecarilor inainte timp de 7 zile, pentru a nu afecta cicatricile.

Trebuie avuta o grija speciala in ceea ce priveste purtarea unui pantalon special, care sa permita o compresie convenabila a feselor. Se vor folosi anticoagulante timp de 15 zile.

Este importanta ingrijirea cicatricilor, pentru a evita riscul de desfacere, mai ales ca pliul interfesier este o zona unde cicatrizarea se face cu dificultate.

Scoaterea firelor nu este necesara, toate firele folosite fiind resorbabile.

In mod obisnuit, imediat dupa interventie, apare un edem (umflatura) si echimoze, care persista cam 15 zile.

Reluarea activitatilor fizice se recomanda a se face dupa 6 saptamani, iar reluarea activitatilor profesionale dupa 7 – 14 zile.

Riscurile apar in mod exceptional si sunt legate de anestezia generala, de accidente trombo-embolice (flebita, embolie pulmonara), hematoame, infectii.

Complicatiile specifice liftingului de fese sunt:

– accidente trombo-embolice (flebita, embolie pulmonara), care pot fi prevenite cu anticoagulante

– hematoame, care pot necesita o reinterventie sub anestezie generala

– probleme limfatice – pot necesita punctii repetate pentru drenaj

– necroza cutanata, care prelungeste cu mai multe saptamani durata cicatrizarii. Este favorizata de tabagism dar si de obezitate. Importanta necrozei este variabila.

– infectia este rara dar posibila si poate necesita drenaj chirurgical

– modificarea sensibilitatii – desensibilizare sau senzatii ‘bizare’ la nivelul feselor sau coapselor

– cicatricile pot ramane mari si reliefate (hipertrofice), in mod imprevizibil. Pot necesita uneori retusuri chirurgicale (daca sunt mari) sau injectii cu corticoizi (daca sunt hipertrofice).

Cazuri clinice – poze

Pentru a va face o parere despre rezultatele postoperatorii, va invitam sa aruncati o privire peste cazurile tratate de noi.