Himenoplastie (refacerea virginității)

Himenoplastia

Medicina estetică vine în întâmpinarea situațiilor delicate cu care se confruntă persoanele afectate de un defect anatomic sau pur și simplu de un complex creat din motive diverse, de la impactul estetic la nivel social, mass-media, până la cel relațional, intim.

Vom vorbi în cele ce urmează despre o procedură menită să ajute femeile care au suferit o traumă sau un disconfort la nivel genital, mai exact la nivelul himenului.

Himenoplastia ajută la redobândirea virginității.

Ce este himenul?

Himenul din punct de vedere anatomic este un strat subțire de țesut situat în interiorul vaginului. Mai exact în imediata apropiere a orificiului extern al acestuia.

Acesta are rolul de a proteja vaginul de infecții, mai ales până când sistemul imunitar al fetei este format complet, iar ritualul de menținere a igienei în zona intimă este efectuat corect de către aceasta.

Inclusiv în perioada adolescenței când fluxul hormonal este mare, acesta are rolul de a proteja vaginul. Himenul acoperă parțial intrarea în vagin, în acest fel permițând sângelui menstrual să fie eliminat. Orificiul prezent la nivelul himenului poate varia de la caz la caz, în funcție de structura anatomică. Himenul este un simbol al purității în multe culturi, iar ruperea acestuia trebuie făcută după căsătorie.

Motive ce duc la ruperea himenului

Deși himenul este un simbol al virginității, acesta se poate rupe din diverse motive, precum:

  • diferite activități sportive ce au ca rezultat ruperea himenului din cauza unui efort mare
  • lipsa himenului încă de la naștere
  • folosirea greșită a tampoanelor interne și alegerea nepotrivită a dimensiunii acestora
  • în urma unui abuz sexual
  • începerea vieții sexuale timpurii, din curiozitate
  • în timpul explorării propriei sexualități.
4.9
Based on 63 reviews
powered by Google
Vatamaniuc Diana profile pictureVatamaniuc Diana
13:57 28 Oct 25
În Aprilie 2025 am avut operația de implant mamar simplu la domnul Doctor Silviu Marinescu și sunt foarte mulțumită de rezultatul final. Personalul și asistentele au fost niște oameni minunați și au avut grijă conform așteptărilor mele, mereu când am avut nevoie de ceva erau acolo. Recomand cu încredere Clinica Pogany și pe domnul Doctor Silviu Marinescu pentru rezultatele dorite.
Elif Alexandra profile pictureElif Alexandra
14:44 15 Oct 25
Andreea Darie profile pictureAndreea Darie
19:01 11 Oct 25
foarte bine experienta placuta
Daniela Mindruta profile pictureDaniela Mindruta
13:31 01 Oct 25
M-am operat la domnul Prof. Dr. Silviu Marinescu și sunt foarte multumita de rezultat. Intervenția efectuata a fost ridicare sani cu implant. Tot personalul a fost de 5 stele. Recomand clinica Pogany și pe domnul Profesor.
Ana-Maria Lupea profile pictureAna-Maria Lupea
14:05 24 Sep 25
Personal super dragut si simpatic. Doamna doctor Carmen Giuglea este o profesionista. A fost o experiență foarte plăcută!
Mihai Bercaru profile pictureMihai Bercaru
14:04 24 Sep 25
Ramona Serban profile pictureRamona Serban
12:31 20 May 25
Am avut mult timp un complex legat de aspectul ochilor mei, care păreau obosiți și îmbătrâniți. Am ezitat mult înainte să iau o decizie, dar d.l dr. Silviu Marinescu mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie. Am decis să fac intervenția iar rezultatul a fost peste așteptări! Mă simt din nou încrezătoare și fericită cu imaginea mea. Mulțumesc din suflet d.lui doctor și întregii echipe! Recomand cu toată încrederea clinica Pogany!
Raisa D. profile pictureRaisa D.
10:52 26 Apr 25
Am avut cea mai buna experienta! Condiții extraordinare și oameni profesioniști și foarte drăguți. Cu siguranță voi recomanda mai departe!
4.9
Based on 63 reviews
powered by Google
Vatamaniuc Diana profile pictureVatamaniuc Diana
13:57 28 Oct 25
În Aprilie 2025 am avut operația de implant mamar simplu la domnul Doctor Silviu Marinescu și sunt foarte mulțumită de rezultatul final. Personalul și asistentele au fost niște oameni minunați și au avut grijă conform așteptărilor mele, mereu când am avut nevoie de ceva erau acolo. Recomand cu încredere Clinica Pogany și pe domnul Doctor Silviu Marinescu pentru rezultatele dorite.
Elif Alexandra profile pictureElif Alexandra
14:44 15 Oct 25
Andreea Darie profile pictureAndreea Darie
19:01 11 Oct 25
foarte bine experienta placuta
Daniela Mindruta profile pictureDaniela Mindruta
13:31 01 Oct 25
M-am operat la domnul Prof. Dr. Silviu Marinescu și sunt foarte multumita de rezultat. Intervenția efectuata a fost ridicare sani cu implant. Tot personalul a fost de 5 stele. Recomand clinica Pogany și pe domnul Profesor.
Ana-Maria Lupea profile pictureAna-Maria Lupea
14:05 24 Sep 25
Personal super dragut si simpatic. Doamna doctor Carmen Giuglea este o profesionista. A fost o experiență foarte plăcută!
Mihai Bercaru profile pictureMihai Bercaru
14:04 24 Sep 25
Ramona Serban profile pictureRamona Serban
12:31 20 May 25
Am avut mult timp un complex legat de aspectul ochilor mei, care păreau obosiți și îmbătrâniți. Am ezitat mult înainte să iau o decizie, dar d.l dr. Silviu Marinescu mi-a oferit încrederea de care aveam nevoie. Am decis să fac intervenția iar rezultatul a fost peste așteptări! Mă simt din nou încrezătoare și fericită cu imaginea mea. Mulțumesc din suflet d.lui doctor și întregii echipe! Recomand cu toată încrederea clinica Pogany!
Raisa D. profile pictureRaisa D.
10:52 26 Apr 25
Am avut cea mai buna experienta! Condiții extraordinare și oameni profesioniști și foarte drăguți. Cu siguranță voi recomanda mai departe!

Ce este himenoplastia?

La Centrul Medical Pogany specialiștii noștri te vor ajuta să îți recapeți puritatea prin intermediul himenoplastiei, oferindu-ți un mediu sigur, la standarde înalte, păstrând confidențialitatea poveștii tale.

Himenoplastia este o intervenție chirurgicală responsabilă cu refacerea himenului, redându-ți astfel virginitatea și confortul psiho-emoțional.

Himenoplastia este o intervenție sigură, non-invazivă și presupune o recuperare ușoară. Operația durează aproximativ 1-2 ore și nu necesită internare ulterioară.

De asemenea, himenoplastia se poate efectua împreună cu labioplastia, dacă pacienta dorește acest lucru.

Acest tip de intervenție chirurgicală nu se efectuează atunci când pacienta suferă de cancer în zona genitală sau când aceasta a contactat o boală venerică.

Care sunt etapele procesului de himenoplastie?

Ca și în cazul altor intervenții chirurgicale estetice, se efectuează o consultație amănunțită, în cadrul căreia se află motivele care duc la solicitarea unei astfel de proceduri, iar apoi se efectuează un consult medical ginecologic pentru a se constata starea de sănătate a vaginului.

După acest pas, se efectuează un set de analize de sânge și un test papanicolau. Dacă se constată alte probleme se va cere un set de analize amănunțit.

Trebuie comunicat medicului specialist dacă există alergii la diferite substanțe medicamentoase, dar și istoricul medical din punct de vedere chirurgical.

Dacă în urma analizelor totul este în regulă, atunci se trece la programarea himenoplastiei.

Ce este bine să știi înainte de operația de himenoplastie?

  • Nu se iau medicamente pentru subțierea sângelui cu 10 zile înainte de operație;
  • Nu se iau anticoncepționale cu 10 zile înainte de operație;
  • Nu se fumează 4 săptămâni înainte de himenoplastie;
  • Nu se consumă alcool cu 3 zile înainte de intervenția chirurgicală.

Ce este bine să știi după operația de himenoplastie?

  • În primele 2-3 zile de după himenoplastie pot exista ușoare sângerări, perfect normale după o astfel de intervenție chirugicală;
  • Vei resimți la nivelul vaginului senzatie de inflamație, o durere ușoară și o posibilă învinețire;
  • Zona intimă trebuie menținută curată;
  • Se recomandă tratament antibiotic, pentru a preveni apariția unor posibile infecții;
  • Vei putea face baie la 2-3 zile după efectuarea himenoplastiei;
  • Pentru a diminua inflamația și durerea locale îți recomandăm să aplici comprese calde sau pungi cu gheață;
  • Nu se fumează 4 săptămâni după himenoplastie;
  • Vei lua pauză de la contactul sexual aproximativ 2 luni din momentul intervenției;
  • Recuperarea totală are loc în cca. 6-7 săptămâni, după caz.

Tipuri de himenoplastie

În funcție de situația care a generat ruperea himenului se aplică metoda de himenoplastie potrivită.

  • În cazul în care există fragmente din himen în interiorul vaginului, atunci acestea pot fi prinse unele de celelalte. Sutura se face cu fire chirurgicale care sunt resorbite de organism. Intervenția este simplă și durează maxim 45 de minute.
  • În situația în care nu mai există fragmente de țesut rămase de la himen, atunci se introduce în vagin un material biocompatibil, care înlocuiește himenul. Acest tip de procedură poate dura până la 2 ore.
  • Atunci când nu se poate folosi niciuna dintre metodele de mai sus, există varianta în care se reconstruiește himenul cu ajutorul țesutului deja existent pe pereții vaginului. Însă, pentru această metodă este necesară o pauză de la contactul sexual, de până la 3 luni, înainte de intervenția chirurgicală.

Himenoplastia este o procedură chirurgicală menită să aline suferința în urma pierderii virginității în situații traumatizante, dar poate fi folosită și în cazul în care se dorește retrăirea momentului de început.

În cazul în care prima dată ați ales persoana nepotrivită pentru această etapă din viața voastră sau ruperea himenului s-a produs în urma unui efort mare.

Specialiștii Centrului Medical Pogany vă asigură un mediu plăcut, confortabil și discret pentru povestea dumneavoastră, oferindu-vă astfel, prin intermediul himenoplastiei, posibilitatea unui nou început.

Echipa Noastră

Dr. Carmen Giuglea

Dr Carmen Giuglea png

PROFESOR Universitar UMF Carol Davila

Dr. Carmen Giuglea este Profesor Universitar și Doctor în Științe Medicale, cu o experiență de peste 25 de ani în chirurgia plastică, reconstructivă și estetică. În prezent, ocupă funcția de Medic Șef de Secție la Spitalul Clinic de Urgență “Sf. Ioan” din București și este co-fondatoarea Clinicii Pogany. Dr. Giuglea este specializată în chirurgia post-bariatrică și mastopexii, fiind recunoscută pentru expertiza sa unică în remodelarea corporală după scăderea masivă în greutate. Prin combinarea simțului artistic cu profesionalismul medical, Dr. Giuglea oferă proceduri individualizate care răspund nevoilor specifice ale fiecărei paciente, contribuind la recăpătarea încrederii în sine și la îmbunătățirea calității vieții.

Dr Carmen Giuglea png
Dr Silviu Marinescu 1 png

Dr. Silviu Marinescu

Dr Silviu Marinescu 1 png

PROFESOR Universitar UMF Carol Davila

Dr. Silviu Adrian Marinescu este Profesor Universitar și Doctor în Științe Medicale, cu o experiență de peste 25 de ani în chirurgia plastică, estetică și microchirurgia reconstructivă. În prezent, ocupă funcția de Medic Șef de Secție la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni din București și este co-fondatorul Clinicii Pogany. Dr. Marinescu este membru al prestigioaselor asociații internationale BAPRAS, EPRAS, ISAPS și FESSH, fiind recunoscut pentru expertiza sa în chirurgia mamară și rinoplastii. Activitatea sa combină excelența academică cu practica clinică de înaltă calitate, contribuind constant la formarea noilor generații de chirurgi prin activitatea didactică universitară și participarea la numeroase studii de cercetare internaționale.

Solicita o Consultatie
line reflect svg

Solicită o Consultație

Descărcați cartea electronică